Dry River - Muddy Vulcanoes Buzau Romania

Portrete de romi in geamia Harsova

La întoarcerea din Deltă de anul trecut, ne-am  hotărât să coborâm pe langă Dunăre de la Brăila până la Cernavodă. Drumul este de o frumuseţe deosebită, dar nu despre el vreau sa postez aici. Aproape de confluenţa celor doua braţe ale Dunării, pe malul drept al acesteia, se află oraşul Hârşova. Dacă nu ştiati oraşul are o vechime de 7000 de ani iar in antichitate îl găsim cu numele de Carsium. Dar nici despre istoria oraşului nu vreau să vorbesc aici.

Eu vreau sa vorbesc de geamia Mahmud al cărui vremelnic muftiu este Ekrem Eyüboğlu. Acest tânăr, venit de doar 2 ani în oraş, a reuşit aducă la studiu câtiva copii de romi. Prin stradania lui, acesti copii au reusit sa învete sa citească şi vorbească limba araba. Din discutiile cu el,  am aflat că muftii sau imamii sunt trimişi în ţările creştine timp de 4 ani ca ambasadori ai  lumii musulmane. Pentru reuşita lui în cei 2 ani de şedere, eu nu pot decât să-l felicit.

Il regăsiţi în ultima fotografie

After Rain

Woody Woodpecker din gradina

My Name is BLUE

My name is YELLOW

N-am mai postat pe blog din iunie. Nici măcar o singură fotografie. N-am avut starea necesară. Nici ieşire specială pentru fotografiei n-am făcut. In anii precedenți ieşeam măcar de câteva ori. Anul acesta, am fotografiat ȋn concediu sau ȋn cele câteva ieşiri cu prietenii prin parc. Am ratat iarăşi  toamna la munte, am ratat şi primii fulgi, vine sfârşitul de an şi constat pe blog un număr infim de fotografii postate.

Aveam un proiect ȋn derulare pe care l-am lasat baltă, aveam idei… Au murit.

Aş da vina pe Facebook, că acolo postează toată lumea şi nu se mai uită nimeni pe un blog, decat daca are link din FB şi poate nici atunci. Dar şi acolo am postat puțin.

Zilele trecute, Doina Russu, pe care am ȋndrăgit-o datorită excepționalelor fotografii cu păsări, şi-a anunțat retragerea de pe FB ȋn favoarea blogului ei personal. Am decis să-i urmez exemplul şi să sterg efectiv praful de pe blogul meu.

Voi posta pentru mine şi pentru cei câțiva care vor avea răbdarea şi dorința de a da din când ȋn când un clic suplimentar. Voi ȋncerca ȋncet, ȋncet să-mi intru mână.

Ȋncep cu o continuare logică a postării anterioare.

MY NAME IS YELLOW

Mă cheamă ROŞU - My name is RED

Karate Kid

Tenis

Casa din lanul de rapita

Water Alley

01 MAI - La Multi Ani, Mihai !

De primavara

Cu barca pe linii

Warming up

Aikido

Dor de Munte - Bucegi - partea I

Urăsc DN1, urăsc Valea Prahovei pentru ce devenit, pentru că nu mai poţi respira. Ţin minte din copilăria mea, că atunci când ajungeam cu trenul vara la Sinaia, geamurile se abureau, iar dacă le deschideai în compartiment se făcea rece. E, a mai încercat cineva aşa senzaţie în ultimii…cred 20 de ani? Nu. O fi de la incălzirea globală, o fi de la construcţia de vile care au mâncat pădurile…nu ştiu. Ideea e că, din acest motiv am ocolit pe cât posibil zona şi am urcat alţi munţi. Astfel că fata mea nu ştia Bucegii şi era păcat. Mă simteam cu musca pe căciulă că din vina mea, n-am colindat acest masiv. Munţii n-au nici o vină de viermuiala de la poalele lor.

 Astfel că după un mic studiu pe internet al neveste-mii, am hotărât să mergem la Padina şi de acolo să facem cât mai multe trasee.

Drumul ales de noi a fost Bucureşti – Târgovişte – Cuibul Dorului – Bolboci-Padina. M-am ferit de drumul de la Moroieni care leagă Bolbocii pentru că am înţeles că este destul de prost. Pe cel ales de noi am avut doar 5 km de drum forestier într-o stare bună care n-a creat nici un fel de probleme.  De menţionat că la Bolboci trebuie să alegeţi drumul care merge pe dreapta lacului care este asfaltat până la coada lacului.  Ne-am cazat excelent la Vila Coteanu unde am găsit camere cu baie, curate şi unde de altfel am şi mâncat.

Imagini mai jos.

Hotel Pestera , Vila Octavian

Biserica din gura Pesterii Ialomicioara

 Pastorala

Fosta cabana Varful cu Dor

 Drumul catre Piatra Arsa

O incercare de HDR, pe drumul dintre Piatra Arsa si Padina

 Babele

 Sfinxul, intr-o alta incercare de HDR

Aro in drum spre Omu

Cerdacul Obarsiei

Coltii Obarsiei

 Cabana Omu

 Cascada Ialomitei

Dor de munte - Ciucas

Duminica ce a trecut am fost la Ciucaş. Nu, nu la fabrica de bere ci la muntele de unde şi-a luat aceasta numele. Pentru cine nu ştie, acest munte se află în Carpaţi de curbură, iar cine nu ştie nici acest lucru, înseamna ca nu-l interesează şi poate să caute pe alt blog…eventual pe ăla cu bere…

Dar să revin. Am trecut frumuşel pe lângă staţiunea Cheia cu gândul să ajung cu maşina până la Cabana Muntele Roşu. Drumul, dacă-l putem numi aşa, este distrus, fărâmat, săpat de torenţi şi ploi, astfel că dacă n-ai un 4x4 sau o maşină cu gardă ridicata la sol, nu va sfătuiesc să-l folosiţi. Cu mult noroc şi transpiraţie am ajuns la Muntele Roşu. Cabana, nu s-a schimbat cu nimic faţă de ultimii 10 ani, aceeasi faţadă scorojită, acelaşi restaurant auster. Aşa că ne-am pus rucsacii în spinare şi am plecat catre Cabana Ciucaş pe drumul ce trece pe la izvorul lui Ioan. Ajunşi acolo am constat ca locul era plin de “papugii’şi “bericioşi” pentru că s-a făcut un nou drum pornind din DN1A, care duce direct către cabana Ciucaş. Numai că maşinile obişnuite pot urca doar până la izvor (slavă Domnului). Am urcat drumul forestier şi am facut o pauză la Ciucaş . Cabana este de 3 stele, este splendidă (nu ştiu cum arata camerele dar ca exemplu o cameră tripla costa 130 RON pe noapte), mâncarea părea bună la felul în care dispărea repede de pe farfuriile mesenilor, preţurile OK( 9 Ron ciorba, 14 Ron friptura).

Am părăsit cabana şi am urcat spre vârf pe un soare torid, nu prea prietenos cu turiştii, care de altfel au erau foarte mulţi de am făcut scurtă la limba de atâta “ Buna ziua”. Spre vârf, nişte nori indepartaţi şi ameninţători ne-au facut să mărim pasul dar, din fericire ploaia ne-a ocolit. Ne-am întors pe acelaşi drum către Ciucaş, dar către Muntele Roşu am coborât prin şaua Chiruşca si culmea Gropsoarele.

Mai jos, câteva imagini.

Turkfest 2013 in Herastrau Park - Bucharest

Pe parcursul a 3 zile, în parcul Herăstrău din capitală, s-a desfăşurat Festivalul turcesc. Locaţia aleasă de organizatori fiind Aleea Cariatidelor, mai exact aleea ce dă către televiziune. Mare greşeală. Adică mic spaţiul. Aici au fost înghesuite unele lângă altele corturile, în care se vindeau de la vestitele dulciuri, lipii, şaorme, haine, inele şi cercei, fesuri, văluri tradiţionale . Evident zona era necirculabilă, mai ales că românul nu mai halise de mult o şaorma. Nu pot să cred frate cum vii în parc, să te plimbi, să vezi un festival, eventual să guşti un rahat turcesc, să mănânci un cataif, să faci o poză pe post Suleiman sau Hurrem dupa caz (deh ca la “comediile” de la ţară), dar te opreşti la şaorma. Cea mai mare coadă era la şaorma. Ptiuu, frate …halal naţiune.

 Eu aş fi vrut să degust celebrul ceai turcesc sau o cafea turcească, dar era blocaj ca pe A1 în plin sezon aşa că m-am dat bătut. Probabil la ora la care ajunsesem eu se răsese cam tot…

Am ocolit aleea ticsită şi m-am strecurat către scenă. Astfel am asistat la programul de sâmbătă seara. Ce am remarcat şi ce am prins în fotografii sunt Fanfara Militară Otomană Mehter, şi dervişii rotitori. Sunetele de alămuri, ritmul tobei şi vocile bătrânilor din cor au fost extraordinare, astfel că simţeai cum se mişcă armata turcă, mărşăluiai alături de ieniceri şi spahii.  A fost prima oară când am auzit, probabil şi de aceea a fost foarte impresionant. Dansul dervişilor este unul religios în sensul ca ei se rotesc cu o palmă către cer şi una către pământ astfel încât bunătatea dumnezeiască pe care o primesc din cer să o răspandească pe pământ. Este de văzut.

Sper să vă placă cele căteva imagini din spectacol.